Sfaturi utile prevenire infectii dentare, deoarece, dacă ai dinții sensibili la cald și la frig, dacă te doare atunci când muști, există șanse destul de mari să te confrunți cu infecții dentare sau alte probleme ale dinților. În momentul în care reacționează prin durere, dintele este deja bolnav, putând fi vorba de infecție, de abces, de carii netratate. Cum pot fi evitate complicațiile și care sunt consecințele unor carii sau infecții dentare netratate vei afla din informațiile de mai jos.
O simplă carie se poate transforma în infecție dentară
Vizita la dentist este temătoare pentru mulți, însă este foarte important ca de la primele semne de afecțiuni ale dinților să te prezinți în cabinetul medicului pentru a rezolva problema. Cu siguranță este mai bine să cauți soluția potrivită pentru a trata o carie decât să te gândești la un implant dentar pentru înlocuirea unui dinte netratat la timp. Iar de la o carie simplă la o infecție dentară majoră nu este decât un pas.
Fiecare dintre structurile dintelui poate reprezenta un posibil punct de pătrundere a bacteriilor, mai ales în momentul în care există anumite leziuni la nivelul dinților sau gingiilor. Deși infecțiile dentare pot veni și de la gingii, de cele mai multe ori acestea sunt cauzate de prezența unei carii, mai ales dacă aceasta nu este tratată la timp.
Sfaturi utile prevenire infectii dentare
Pentru a evita soluțiile de înlocuire a dinților de care poți avea nevoie în cazul în care lucrurile au ajuns prea departe, mai bine ai grijă de dinții tăi și faci o vizita la un cabinet stomatologic la timp. O carie este, de fapt, o modalitate prin care diferite țesuturi ale dintelui sunt distruse. În acest fel, este atacat smalțul, apoi se ajunge în dentină, iar dintele devine apoi sensibil la cald, la rece sau la dulce.
Această sensibilitate este, de fapt, semnalul de avertizare care ar trebui să te determine să ajungi direct la dentist. În caz contrar, există riscul ca bacteriile să intre în pulpă, iar de aici să apară infecțiile, pentru cazurile de acest fel fiind nevoie de devitalizarea dintelui – îndepărtarea tuturor țesuturilor vii pentru a preveni răspândirea bacteriilor.
În cazul în care caria este deja profundă, bacteriile pot ajunge la rădăcina dintelui și se ajunge astfel la abcesul dentar. Există chiar și situații în care bacteriile pot trece în fluxul sanguin prin pulpa dentară, fiind în acest fel provocate infecții la distanță ale altor organe. De asemenea, pot fi afectate și articulațiile, sinusurile sau chiar creierul, în cazuri mai grave.
Ai o firma si doresti sa o faci cat mai cunoscuta?
Adauga articol si bucura-te de o promovare gratuita in Blog AnuntPlus!